17.6 C
Pitești
14 apr. 2024

Două accidente în Argeș

Două accidente în Argeș

În aceste momente, pompierii sunt solicitați să intervină în cazul a două evenimente rutiere.

Primul este în localitatea Lerești, unde un autoturism a intrat într-un cap de pod.
În cazul incidentului de la Lerești, pompierii asigură măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar paramedicii SMURD, alături de un echipaj al SAJ, acordă îngrijiri medicale la două persoane de sex masculin, cu vârstele de aproximativ 18 ani, ambii conștienți. A mai fost identificată o victimă de sex feminin, în vârstă de 19 ani, care acuză dureri la membrul superior drept.

Al doilea incident este în zona blocuri din localitatea Mărăcineni și au fost implicate un autoturism și un camion, iar în urma incidentului nu au fost semnalate victime, însă sunt scurgeri de lichide combustibile.

UPDATE: Lerești, toate cele trei victime au fost transportate la spital.
Paramedicii SMURD au preluat persoana de sex feminin, în vârstă de 19 ani, care acuza dureri la membrul superior drept, și pe una din persoanele de sex masculin, în vârstă de 18 ani, care se lovise în zona feței. Celălalt băiat a fost preluat de echipajul de pe ambulanță.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI