6.4 C
Pitești
13 mai 2025

Doi tineri au intrat cu mașina în stâlp, la Câmpulung

Autoturism ieșit în afara părții carosabile pe strada Richard din municipiul Câmpulung. Posibil două persoane conștiente și neîncarcerate care au nevoie de primul ajutor calificat.
Intervin pompierii cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj SAJ.
Este vorba de un autoturism care a lovit un stâlp de lemn și un gard, răsturnându se într-o grădină.
Echipajele medicale au preluat și au început deplasarea spre spital cu două persoane de sex masculin cu vârstele de 21 și respectiv 25 de ani, care au suferit mai multe leziuni.
Pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul incidentului.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe strada Richard din Câmpulung, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a izbit gardul unei gospodării și s-a răsturnat în curtea unei case.

În urma accidentului, conducătorul autoturismului și doi pasageri, o fată de 17 ani și un bărbat de 25 de ani, au fost răniți.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress