4.8 C
Pitești
11 nov. 2024

Doi morți într-un grav accident rutier

Doi morți într-un grav accident rutier

Pompierii militari bihoreni au acționat marți dimineața în localitatea Pocola, pe DN 76, pentru salvarea victimelor unui grav accident rutier, produs între patru autoturisme și soldat cu rănirea gravă a două persoane.

Apelul la 112 a fost înregistrat în jurul orei 07.20, iar pentru pentru salvarea victimelor au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, cu o autospecială cu modul de descarcerare și cu ambulanța SMURD a subunității, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Ajunse  la fața locului, echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea unei victime rămase captive într-unul dintre autovehicule, iar echipajele medicale și paramedicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul persoanei evacuate și a unui alt bărbat aflat în stop cardio-respirator, acțiune aflată în desfășurare și în momentul de față”, a transmis lt. col. Camelia Roșca, de la ISU Crișana.

 

Și Poliția Bihor a transmis o primă informare despre acest accident, însă deocamdată nu se cunosc cauzele.

„La data de 29 octombrie a.c., la ora 07.22, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112 că, pe D.N.76, în afara localității Pocola, județul Bihor, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate patru autovehicule.

Doi morți într-un grav accident rutier

În urma accidentului rutier, două persoane au suferit leziuni, în prezent ambelor efectuându-li-se manevre de resuscitare de către personalul medical.

Momentan, pe respectivul tronson de drum, traficul rutier este blocat.

Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a transmis agent șef Alin Lazăr, de la IPJ Bihor.

Imaginile de la fața locului arată mașini distruse în urma impactului, una dintre ele ajungând în șanț.

În ciuda manevrelor de resuscitare, cele două persoane nu au putut fi salvate. Medicii au declarat decesul celor două victime, după cum au informat în jurul orei 09.15 și reprezentantul Poliției, și reprezentanta ISU Crișana.

Foto: Info Trafic 24

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site