16.5 C
Pitești
15 mart. 2025

„Dodel” a fost prins drogat la volan

„Dodel” a fost prins drogat la volan

Polițiștilor li s-a părut ciudat atât comportamentul lui, dar și modul în care îi privea, i-au pus fiola, iar etilotestul a arătat că nu consumase alcool. A urmat testarea cu aparatul drugtest. Acesta a ieșit pozitiv la o substanță stupefiantă, așa că polițiștii l-au dus la spital, unde i-a fost recoltat sânge, pentru a stabili ce drog a consumat.

Fostul fotbalist a fost dus, apoi, la audieri și a rămas fără permis de conducere pe perioada cercetărilor, fiindu-i întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor interzise.

În iunie 2010, Cristi Tănase a rămas fără permis după ce a fost prins beat la volan, tot în Pitești.

În vârstă de 36 de ani, Cristi Tănase a jucat fotbal la FC Argeș, unde și-a încheiat cariera de fotbalist, dar și la FCSB, unde a fost căpitan și a câștigat titlul de campion, în 2015. Dodel a fost, de asemenea, și ”decarul” echipei naționale de fotbal.

Vârful carierei lui a fost în 2009, când a fost transferat de la FC Argeș la FCSB în schimbul sumei de 1,8 milioane de euro. „Dodel” a strâns 230 de meciuri la roș-albaștri, în două perioade diferite (2009 – 2015 și februarie 2018 – iulie 2018), timp în care a marcat 30 de goluri și a oferit 48 de pase decisive. În întreaga sa carieră, Cristi Tănase a câștigat șapte trofee, toate cu FCSB: Liga 1 (2013, 2014, 2015), Cupa României (2011, 2015), Cupa Ligii (2015) și Supercupa României (2014). În tricoul naționalei a bifat 40 de meciuri.

Piteșteanul s-a lăsat de fotbal anul trecut, ultimul meci fiind cel din 3 iulie 2022, jucat pentru FC Argeș împotriva lui FC Botoșani. După ce s-a lăsat de fotbal, acesta își ieșise din forma fizică, ziarele de sport publicând poze cu el, numindu-l „Dodel XXL”. De asemenea, presa a mai scris despre el că ar fi provocat un scandal într-un restaurant din București. Acum își dorea să devină antrenor și chiar declarase că ar vrea să „prindă” un post de secund în Superliga.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress