O ceremonie publică religioasă și militară, organizată de Garnizoana Pitești, a marcat, astăzi, în Piața Muntenia, în fața Cercului Militar, Ziua Imnului Naţional al României – simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
La ceremonie au luat parte primarul municipiului, Cristian Gentea, prefectul Emilia Mateescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Bughiu, viceprimarii Gelu Tofan și Mihai Mihăilescu, alături de oficialități militare și de reprezentanți ai instituţiilor judeţene şi locale.
Fanfara „Argeșul” a Centrului Cultural Argeș și Corul Veteranilor au susținut un program muzical, în cadrul căruia Imnul Național a avut un loc de cinste.
Imnul Național este celebrat, în fiecare an, la data de 29 iulie, zi în care, în 1848, în Parcul „Zăvoi” din Râmnicu Vâlcea, după citirea noii Constituţii, un grup de tineri condus de Anton Pann a cântat pentru prima dată imnul Revoluţiei paşoptiste „Deşteaptă-te, române!”, pe versurile poemului patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu, muzica imnului fiind atribuită lui Anton Pann.
„Deşteaptă-te, române!” a fost, de la acel moment, cântecul care i-a însoţit pe români pe parcursul celor mai dificile momente ale istoriei: Războiul de Independenţă din 1877 şi cele două războaie mondiale.
Interzis aproape jumătate de secol după instaurarea regimului comunist, “Deșteaptă-te, române!” a fost ales Imnul Național al României, după decembrie 1989, consfințit prin Constituția din anul 1991.