26.5 C
Pitești
10 sept. 2024

Deși sunt impuse restricții, TIR-urile circulă la liber pe Dealul Negru (VIDEO)

La mai bine de o oră de la intrarea în vigoare a restricțiilor impuse de CNAIR pe DN7, de la Pitești până la Veștem, traficul greu se defășura ca într-o zi normală.

Special ne-am dus la fața locului mult mai târziu decât intrarea în vigoare a restricțiilor, în ideea că mai sunt tiruri și camioane aflate în întârziere și să nu părem exagerați. Lipsa poliției este totală pe traseul respectiv, cel puțin pe raza județului Argeș, pe mai bine de 20 de km dincolo de Drăganu și înapoi spre Pitești, neîntâlnind niciun echipaj. Ciudat, pentru că în altfel de condiții te împiedici de ei pe la fiecare curbă și sub fiecare plută. În atare condiții, cine să mai respecte legile, cine să mai respecte restricțiile impuse de operatorul național de drum? Și de ce?

Restricțiile de tonaj de 7.5 tone au fost impuse în această perioadă (31 mai, ora 16.00 – 22.00 și 1 iunie, orele 6.00-22.00) de către CNAIR pe mai multe drumuri naționale din țară, în ideea că în minivacanța prilejuită de Ziua Copilului turiștii să poată circula în țară nestingheriți de traficul greu. TIR-iștii de pe traseu sunt de toate naționalitățile, după numărul de înmatriculare al mașinii, în special străini, și nu putem să nu ne punem întrebarea dacă prin țările vestice pe care le tranzitează ar fi procedat tot așa. Știm că sunt țări în care pur și simplu li se confiscă mașinile, dacă încalcă restricțiile. Înțelegem necesitatea traficului rutier de mărfuri, știm că pentru transportatori de marfă astfel de restricții sunt pierzătoare de bani, dar unde-i lege nu-i tocmeală!

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site