Firma Linder este lider în producția de tractoare, utilaje comunale și vehicule de transport încă din anul 1948, fiind pionierul transmisiei 4×4 folosite la primele tractoare din Austria. Pentru divizia de exploatări forestiere, firma Linder produce tractoare speciale/ compacte pentru domeniul forestier, având numeroase atuuri de fabricație: toate cele 4 roți viratoare, rezervor de ulei hidraulic separat de rezervorul transmisiei, cutie de viteze adaptată lucrului în pădure, centru de greutate coborât etc.
Fiind una dintre cele mai importante firme care livrează utilaje fiorestiere în țara noastră și în baza unui agreement de dealership încheiat cu RNP Romsilva, firma a invitat reprezentanți din regie la o demonstrație efectivă, cu testarea utilajelor, chiar într-un ocol silvic din cadrul RNP Romsilva, fiind ales Ocolul Silvic Vidraru, coordonat de Daniel Șerbănoiu, care a pus la dispoziție logistica necesară desfășurării unui atât de amplu eveniment. Alegerea a fost făcută în principiu și pentru că locația oferea cerințele necesare desfășurării unei astfel de demonstrații: să prezinte zone accidentate, cu pante și rampe abrupte, o zonă de poiană unde să fie desfășurate și puse la treabă utilajele ce se doreau a fi prezentate, posibilitatea creării unei zone de siguranță pentru personalul non-deservent, precum și condiția ca zona să fie și parchet avizat în vederea extragerii de material lemnos.
Au participat reprezentanți – responsabili cu activitatea de investiții, mecanizare și producție, de la birourile comerciale din 17 direcții silvice din țară, majoritatea dintre ele care execută exploatări forestiere: Arad, Bacău, Bihor, Caraș-Severin, Călărași, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Suceava, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și bineînțeles, Argeș. Din partea Direcției Silvice Argeș au participat Directorul general – Armand Chiriloiu, șeful Compartimentului Comercial – ing. Ionescu Dragoș, Directorul Tehnic – ing. Podea Ionuț Cătălin, șeful Biroului Tehnic – ing. Brănescu Bogdan, șeful Compartimentului Investiții – ing. Mirică Tiberiu. Direcțiile participante la prezentare au fost selectate din zone de relief diferite, pentru a acoperi întreaga plajă lucrativă, fiecare zonă sau formă de relief având un specific al activității forestiere.
A participat directorul comercial de la Regia Națională, Sabin Bratu, directorul Liviu Pavel – Departamentul Regenerare-Dezvoltare din cadrul Regiei Naționale Romsilva, iar organizator, firma AJG Trucks & Trailers SRL din Buzău, dealer Linder. Demonstrația a fost efectuată împreună cu partenerul consacrat din Slovenia al firmei – KRPAN, care a prezentat liniile automate de procesat lemn de foc, troliile forestiere cu forță constantă și talpă hidraulică, despicătoare de lemn mobile etc. Toate cheltuielile aferente acțiunii au fost suportate de firma care a făcut prezentarea.
Astfel de acțiuni au ca scop informarea corectă a factorilor de decizie din unitățile forestiere cu privire la achizițiile viitoare de utilaje. Firma va participa în calitate de expozant și la cea mai mare expoziție de agricultură din România, AGRIPLANTA, în perioada 2-5 iunie, unde vor fi expuse și alte utilaje din domeniul agriculturii.