Sportivele legitimate la Clubul Sportiv Municipal Pitești, Delia Safcencu și Alexandra Curcan, pregătite de antrenorul Viorel Ciobanu, au participat la Campionatele Europene de Înot pentru Juniori, competiție găzduită de Complexul Olimpic de Natație Otopeni, în perioada 5-10 iulie 2022.
Delia Safcencu a concurat la proba 400 metri mixt, proba 200 metri spate și proba 100 metri spate, în timp ce Alexandra Curcan, a evoluat în proba 50 metri spate, proba 50 metri liber și proba 100 metri spate.
Delia Safcencu a avut un parcurs excelent, situându-se la 27 de sutimi de semifinală. În proba 400 metri mixt a fost înregistrată la aceste întreceri cu timpul 05’06″21 și a mers în probă cu 05’04″66. La proba 200 metri spate a fost înregistrată cu 02’19″53 și a mers 02’19″35, fiind rezerva 1 în semifinală și la proba 100 metri spate a fost înregistrată cu 01’06″77 și a mers 01’04″67.