De ce nu trebuie hrăniți urșii: îi faceți cerșetori!
Grupul de facebook Socializează cu noi – o comunitate de tineri frumoși pasionați de munte, sfătuiesc turiștii să nu mai hrănească urșii de pe Transfăgărășan. Autoritațile, prin jandarmii montani, precum și specialistii silvici, au același mesaj, dar cine să-l asculte? Poate pe acești tineri care merg săptămânal pe munte cu rucsacul în spate îi ascultă cineva:
《 Oameni dragi,
Citim o parte din comentariile pe care le-am primit pe video suntem dezamăgiți. Vrem să precizăm următoarele:
Noi nu dăm de mâncare și nu încurajăm datul de mâncare urșilor.
De ce? Un urs hrănit azi este un urs mort mâine. El nu va mai sta în pădure, nu-și va mai folosi abilitățile de vânător și culegător pentru a-și procura mâncare.
Dacă știe că la șosea sunt mașini de unde primește mâncare, el se va întoarce mereu la ele. Tu dacă ai ști că e un loc în oraș unde ți se dau gratis și zilnic 1.000 RON, te-ai mai duce la muncă? Este că te-ai duce mereu acolo să-ți iei banii ușor?
Ursul are toată mâncarea de care are nevoie în pădure. Nu are nevoie de ajutorul omului pentru a supraviețui. Gândiți-vă că ursul supraviețuiește ca specie de milioane de ani deja. El vine la șosea pentru că găsește mâncare acolo. Vine pentru că turiștii fără educație montană i-au dat de mâncare. El nu este un animal de companie sau un câine comunitar.
În comentarii, unii dintre voi ne spun că… aaa…. le e foame… dați-le de mâncare!
Nu putem face asta. Noi nu suntem criminali de animale. Tu îi arunci acum punga de chipsuri sau pâine sau ce ai pe acolo prin mașină. Îl vezi cum o mănâncă cu poftă. Ești fericit. Zici că-i faci un bine. Pleci acasă la ale tale. De fapt, alături de alții care fac la fel ca tine, tu îi semnezi condamnarea la moarte.
Ce se întâmplă în continuare? Ursul vine din nou acolo a doua zi. Nu se mai duce la vânat. Știe că pe șosea primește mâncare de la om. Îi este ușor așa. Doar stă acolo și îi vine mâncarea. Vine a doua zi, a treia zi și așa mai departe. Tu, prin faptul că i-ai dat de mâncare, tocmai l-ai transformat într-un cerșetor. Exact ca unul care vine la mașină în intersecțiile din București. De ce să se ducă la muncă? În intersecție primește bani gratis.
Ursul obișnuit cu mâncare de la oameni o să tot revină la oameni. Dacă nu mai găsește mâncare pe soșea, la mașini, atunci coboară în sate și îi pune în pericol pe oamenii de acolo, pe copiii lor, gospodăriile și animalele lor. Dacă ați locui în zonă ați ști ce probleme au cei de pe acolo. Și cred că i-ați lua la bătaie în fața ursului pe cei pe care îi vedeți că le dau de mâncare.
La un moment dat, dacă ursul devine prea îndrăzneț, gen coboară în sat de mai multe ori sau atacă pe cineva, el este împușcat. Legea are prevederi în acest sens. Iar, tu, cel care i-ai dat de mâncare acum două luni, tu ești vinovat. Tu l-ai ucis! Deci dacă vrei să-l ajuți pe urs, dacă ți-e milă de el, NU-I DA de mâncare! Lasă-l în pace! Educă-i și pe alții în sensul acesta! Spune-le cum stă treaba! Spune-le că animalele sălbatice nu trebuie hrănite!
Hrana de la om e bună azi, dar le ucide pe termen lung. Nu știu dacă știți, dar datul de mâncare urșilor este faptă pedepsită de lege.
Când am filmat clipul, în spatele nostru era o singură mașină care putea să ne depășească cu ușurință dacă dorea asta. Așa că nu am blocat traficul, cum zic unii. O zi bună vă doresc! Sorin Rădan, ghid montan. 》
Ei, ce spuneți de asta? Noi spunem că așa e, iar omul acesta știe exact cum stă treaba. Și o spune plastic și pe înțelesul oricui. Pe lângă faptul că îți pui viața în pericol, pentru că nu știi cum reacționează ursul, pe lângă faptul că poți lua o amendă destul de piperată, dacă te văd jandarmii sau politiștii sau dacă vreun filmuleț cu tine sau mașina ta ajunge la ei sau pe internet, gândește-te de două ori înainte să dai mâncare urșilor. Le faci un mare rău. Nu le faci un bine! Îi înveți așa, ca pe un copil care nu va pleca niciodată la muncă atâta vreme cât părinții îl țin pe bani.