În urmă cu puțin timp, Dan Diaconescu a fost săltat de mascați de la locuința lui din București și dus la audieri, la Constanța. Potrivit unor surse, când politiștii au sosit la percheziție, aceștia l-ar fi găsit pe Dan Diaconescu ascuns în șifonier.
Întrebat de jurnaliștii care se aflau în fața vilei sale dacă este adevărat că ar fi întreținut relații sexuale cu două minore, acesta a spus că nu are de declarat absolut nimic.
Potrivit unor surse din anchetă, între 2020 – 2021, Dan Diaconescu ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, care pe atunci avea 15 ani, la locuința sa din București, dar și pe raza județului Constanța. Ulterior, el ar fi întreținut relații sexuale și cu sora geamănă a acesteia, care l-ar fi păcălit că este virgină.
Există multe semne de întrebare cu privire la momentul pe care și l-au ales procurorii pentru a cerceta acest caz. De ce acum, și nu atunci?
Deja acum fetele respective sunt majore. Vom reveni pe subiect.