Vești bune pentru familiile din Mioveni care au ajuns la impresionanta aniversare a 50 de ani de căsătorie neîntreruptă. Consiliul Local Mioveni a aprobat un nou regulament prin care aceste cupluri vor beneficia de un premiu financiar în valoare de 1.000 de lei, însoțit de „Diploma de Aur”, ca semn de recunoaștere pentru longevitatea și stabilitatea vieții de familie.
Potrivit regulamentului, fiecare familie eligibilă va primi suma netă de 1.000 de lei și diploma aniversară. O noutate importantă este că și cuplurile care au depășit deja pragul de 50 de ani de căsătorie, dar nu au beneficiat până acum de această distincție, pot solicita acordarea premiului.
Cine poate beneficia
Pentru a primi premiul, unul dintre soți trebuie să aibă domiciliul stabil în orașul Mioveni cu cel puțin cinci ani înainte de depunerea cererii. De asemenea, ambii soți trebuie să fie în viață la data depunerii solicitării, să nu înregistreze obligații restante la bugetul local pentru bunurile deținute și să depună documentele necesare.
Dosarul trebuie să cuprindă cererea-tip, copii ale actelor de identitate ale ambilor soți și ale certificatului de căsătorie.
Cuplurile care au împlinit deja 50 de ani de căsătorie înainte de intrarea în vigoare a regulamentului trebuie să depună și o declarație pe propria răspundere că nu au mai beneficiat anterior de „Diploma de Aur” și de premiul aferent.
Cum se depun cererile
Solicitările pot fi depuse personal sau prin împuternicit la sediul Primăriei Mioveni, din Bulevardul Dacia nr. 1, sau pot fi transmise prin e-mail la adresa primaria@emioveni.ro, până la data de 15 octombrie a fiecărui an.
După verificarea documentelor și îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, acordarea premiului financiar va fi aprobată prin hotărâre a Consiliului Local Mioveni.
Festivitatea de înmânare a diplomelor și a premiilor va avea loc în cadrul manifestărilor organizate de Primăria Mioveni cu prilejul Zilei Naționale a României, când administrația locală va celebra cuplurile care au oferit un exemplu de familie și devotament de-a lungul a cinci decenii de căsnicie.


