Cum s-a produs accidentul de azi noapte din centrul Piteștiului.
După cum v-am informat, puțin după miezul nopții a avut loc un accident rutier în centrul Piteștiului, la intersecția dintre strada Ana Ipătescu cu Bulevardul Republicii. Inspectoratul de Poliție Argeș vine cu detalii:
„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au intervenit la un eveniment rutier ce a avut loc în noaptea de 15 spre 16 noiembrie a.c., în jurul orelor 00:20, pe Bulevardul Republicii, din municipiul Pitești.
În urma verificărilor a rezultat că un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani din Corbeni, ce se deplasa pe str. Ana Ipătescu, din Pitești, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu un al doilea autoturism condus pe Bulevardul Republicii, de o femeie de 34 de ani din Ștefănești.
Ca urmare a impactului, primul autoturism a fost proiectat în alt autoturism ce se afla parcat, care la rândul său a lovit un al patrulea autoturism, de asemenea parcat.
În primul autoturism se aflau șoferul și alți 4 pasageri, cu vârste intre 16 și 19 ani, iar în al doilea autoturism implicat, se aflau conducătoarea auto și un bărbat de 41 de ani.
În urma coliziunii, 4 dintre persoanele implicate au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate (cei doi șoferi și 2 pasageri din primul autoturism).
Conducătorii auto au fost testați, rezultând ca nu au consumat alcool.
Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.”
CITEȘTE ȘI: