12.3 C
Pitești
30 apr. 2025

Cum a fost prima zi în Târgul Săptămânal

Iată că s-a deschis Târgul Săptămânal din Pitești, după mai bine de un an de când mușterii tot plâng pe la poartă.

În ceea ce privește Târgul de vechituri, unii aveau ca singur mijloc de suplimentare a veniturilor vânzarea unor obiecte mai vechi sau care le prisoseau, alții aveau ca pasiune colecționarea acestora, așadar doritori erau (și sunt) destui.

În ceea ce privește vânzarea de animale sau păsări, sau vânzarea de mașini, fiecare s-a descurcat cum a putut pe pandemie, ba pe un OLX, ba pe grupurile de facebook, tot mai multe în ultimul timp, dar una e să vezi cu ochii tăi marfa și să ai de unde alege prin comparație, alta e să o vezi pe un ecran.

Dar, orice s-ar spune, cea mai mare lipsă pe care au simțit-o obișnuiții târgului au fost celebrele chișcăre (mațe fripte), dar și fumul micilor sfârâind pe grătare. Asemenea „bunătate olfactivă” probabil numai la Dedulești o mai poți simți.

Astăzi, lume multă. Ca-n prima zi. Deși au fost avertizați încă de la poartă să respecte distanțarea fizică pe cât posibil și să poarte mască, totuși mulți vizitatori se fac că au uitat de măsurile obligatorii. Destule echipaje de jandarmi au fost trimise să verifice și să-i atenționeze (deocamdată, fiind prima zi, se merge pe atenționare, dar vor urma și amenzi dacă oamenii nu înțeleg să respecte legea). Cei care motivează că nu au la ei mască, sunt îndrumați să-și achiziționeze de la unul dintre corturile care vând textile.

Un mijloc colateral de câșig, pentru cei care locuiesc sau au teren în zona târgului, este și închirierea locurilor de parcare, cerere fiind arhisuficientă. Din acest an însă oamenii au început să intre în legalitate și eliberează bon fiscal pentru banii primiți. Mai în glumă, mai în serios, iată cum se pune în mișcare economia, d-le Câțu!

Una peste alta, chiar cu restricțiile respective, chiar cu jandarmii printre noi, lumea e bucuroasă că s-a deschis târgul și că mai poate socializa și fizic, nu numai online.

Marfă e destulă, pe toate gusturile și pe toate buzunarele și e aproape imposibil ca azi cineva să plece de aici cu mâinile goale.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress