Handbaliștii de la CSU Pitești au jucat în primul tur al Cupei României „Fan Curier” în deplasare la Sânnicolau Mare cu CS Unirea din localitate. Calificarea în turul următor s-a decis după loviturile de departajare, scorul final fiind 36 la 34 pentru CSU Pitești, după ce la finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 33 la 33. La pauză gazdele conduceau cu 16 la 15.
În turul al doilea al competiției, CSU va întâlni un adversar de calibru, pe CSM Focșani, echipă care evoluează în Liga Națională.
Meciul următor pentru jucătorii piteșteni va fi sâmbătă la Galați, în play-offul pentru promovarea în primul eșalon.