Mioveniul a avut șansele lui, dar le-a ratat pe toate. Atât șuturile pe poartă, cât și penalty-ul.
De partea cealaltă, Sepsi, o echipă mai matură, a fructificat două din șansele sale, reușind să obțină cele 3 puncte în deplasare.
Iată minuta partidei:
Ora 13.30: Începe meciul. CS Mioveni, aflată pe locul 12 cu 17 puncte, Sepsi, pe locul 11, cu 18 puncte. Spectatori destul de mulți, mai ales de la Mioveni, dar și vreo 30 de la Sf.Gheorghe.
Prima jumătate de oră, joc de tatonare, echipele încep ușor ușor să capete încredere, să iasă la atac, să construiască.
Minutul 33: Gol Sepsi 0-1, de fapt autogol Garutti.
Până în minutul 45 joc fără vlagă, fără prea multe faze notabile. Scor la pauză: 0-1.
După pauză, echipa din Mioveni vine de la vestiare hotărâtă pe atac. Și-au creat ocazii, unele chiar periculoase pentru echipa adversă, dar a fost un șir de ratări. Șut pe lângă poartă, șut de la distanță prins de Niczuly, lovitură liberă ratată. În minutul 59, un fault în careu aduce o lovitură de pedeapsă în favoarea Mioveniului. Execută Buziuc și…. din păcate ratează, trimite mingea mult peste poartă. Mare ghinion, ne-am fi echilibrat jocul după un gol.
În minutul 88 Sepsi primește și ea un penalty, pentru un henț în careu (interpretabil, mingea plecată dintr-un șut către poartă i-a venit jucătorului în spate, lateral). În fine, Sepsi marchează din nou, prin Mitrea, scor 0 – 2. Scor final.