Dupa victoria de ieri cu Slobozia, al doilea meci disputat astăzi la Rm.Vâlcea, în cadrul turneului de baraj, a adus victoria mult asteptată în fața echipei CS U Cluj, cu scorul de 28-22 (12-7 la pauză), asigurându-ne, indiferent de rezultatul celui de-al treilea meci, de mâine, rămânerea în prima ligă de handbal – Liga Florilor.
Echipa a fost însoțită la Rm. Vâlcea de un grup de suporteri cu steaguri alb-albastre, goarne si tobe care a încurajat-o tot timpul, au cântat și au scandat MI-O-VENI, MI-O-VENI până la final. Am remarcat și apreciat prezența primarului Ion Georgescu, precum și a primarului Gabi Șerbănoiu de la Stâlpeni, un cunoscut fan al echipei din Mioveni. Emoțiile au fost mari, dar toți am avut încredere că valoarea și mai ales experiența echipei își va spune cuvântul.
Felicitări echipei, celor doi antrenori Goran Kurtes și Alin Oprescu, stafului tehnic al clubului, președinte Toma Duței, director executiv Constantin Ciobanu, și nu in ultimul rând primarului Ion Georgescu, omul cel mai implicat și cel mai mare susținător al performanței sportive din Mioveni. Argeșul are pentru al treilea an consecutiv o echipă în prima ligă de handbal feminin. Bucurie enormă, motivată de această performanță. A fost un sezon greu, dar până la urmă rezultatul e cel care contează. Bravo!