Tribunele noii Săli a Sporturilor din Mioveni au fost pline în această seară. Iubitorii de handbal au venit la aniversarea clubului lor de suflet, CS Dacia Mioveni 2012. Deși clubul are mai multe secții sportive (handbal, volei, oină, înot, șah, tenis de câmp și karate), handbalul este „sportul rege”, secția determinantă a clubului, echipa calificându-se pentru al treilea sezon consecutiv în prima ligă valorică, Liga Florilor.
Ieri, handbalistele, precum și staff-ul clubului au oferit invitații locuitorilor pe care i-au întâlnit în Centrul Civic al Mioveniului. Cu două zile înainte, la meciul de fotbal CS Mioveni- FC Argeș, de asemenea, fetele au fost în tribune să „facă reclamă” aniversării de azi. Paginile de facebook oficiale au anunțat din timp evenimentul, presa argeșeană, de asemenea. A fost o „mobilizare generală” pentru ca această sărbătoare să nu fie trecută cu vederea de locuitorii orașului. La urma urmei, e o performanță uriașă pentru oraș, nu puține cluburi susținute de comunitate se pot mândri cu rezultate ca ale Mioveniului, cu o bază materială modernă, cu o susținere largă atât a publicului cât mai ales a autorităților locale.
Aniversarea a 10 ani de la înființarea clubului CS Dacia Mioveni 2012, alături de invitați, oficialități, prieteni și susținători ai acestui club în cei 10 ani, a avut două componente: partea festivă, de prezentare în imagini a activității clubului si a rezultatelor obținute în cei 10 ani, după care a urmat oferirea de plachete aniversare și flori invitaților de onoare.
A urmat prezentarea lotului, fetele ieșind rând pe rând în fața spectatorilor, prezentate și aplaudate de antrenorii Goran Kurtes și Alin Oprescu.
După încheierea părții festive a evenimentului, a urmat momentul sportiv, respectiv un meci amical între echipa locală și CS Activ Prahova Ploiești, în cadrul primei ediții a Cupei ”Adrian Ștefan”, numită așa în memoria fostului președinte al clubului, cel care a condus echipa în perioada în care aceasta a reușit intrarea în prima ligă valorică.
Cum spunea primarul Ion Georgescu, „Adrian Ștefan a făcut saltul de la sportul de masă la sportul de performanță în Mioveni”.
Fosta antrenoare a Daciei Mioveni, Carmen Amariei, a fost prezentă la acest eveniment, fiind aplaudată la scenă deschisă, primarul Ion Georgescu oferindu-i un superb buchet de flori și o plachetă aniversară. De asemenea, au fost prezenți în sală numeroși oameni politici, personalități din sport, susținători ai sportului și în special ai handbalului.
Publicul a fost cald, apropiat, generos cu aplauzele. Nu știm dacă a contat că intrarea a fost liberă, dar am văzut în sală mii de ochi, ațintiți cu drag spre echipă, mii de palme aplaudând, mii de zâmbete, visând la performanță.
La mulți ani!
Cupa „Adrian Ștefan” a fost câștigată de echipa gazdă, CS Dacia Mioveni, care a învins în meciul de azi. Sărbătoarea a fost încoronată de această victorie superbă. Cupa rămâne la Mioveni, acolo unde Adrian Ștefan și-ar fi dorit să fie.