Crosul Naţional „Ziua Olimpicǎ” ajunge la Piteşti
Crosul Naţional „Ziua Olimpicǎ” ajunge la Piteşti – Hai și tu să alergi pentru sănătate şi fair-play!
Sâmbătă, 14 iunie 2025, municipiul Piteşti găzduiește Crosul Național – Ziua Olimpică, un eveniment dedicat
tuturor celor care iubesc mişcarea, sportul şi spiritul olimpic! Evenimentul va avea loc în Piața Primăriei, iar participarea este gratuită.
Primarul Cristian Gentea îi invită pe piteşteni, dar şi pe toţi iubitorii sportului, să fie parte din acest eveniment energizant:
„Dragi piteşteni, vă aştept sâmbătă, 14 iunie, la Crosul Naţional „Ziua Olimpică”, în Piaţa Primăriei, de la ora 10:00! Hai să stabilim împreună un record naţional
de participare – mişcarea e pentru
toţi! Participarea e gratuită, iar 30 de
premii îi aşteaptă pe cei mai buni!
Piteştiul aleargă pentru sănătate,
fair-play şi bucuria de a fi împreună!”
30 de premii vor fi acordate câștigătorilor, însă toți participanții vor avea parte de distracție, mișcare și un început de weekend activ!
PROGRAM COMPLET:
- 08:00 – 09:30: Înscrierea participanţilor;
- 10:00 – START categoria 6-8 ani (600 m);
- 10:15 START categoria 9-11 ani (800 m);
- 10:30 START categoria 12-14 ani (1.000-1.200 m);
- 10:45 – START categoria 15-19 ani (1.500 m);
- 11:00 START categoria Open +20 ani (2.500 m).
Startul tuturor curselor va fi dat din Piaţa Primăriei Pitești.
Evenimentul este organizat în cadrul programului „Ziua Olimpică”, sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român.



