Covorul roșu și lătratul la lună
De foarte mult timp mi-am propus să nu mă ,,bag“ în ,,treburile mari” ale țării, ci doar să urmăresc psihologiile politice, demagogiile aduse la stadiul de axiome, caractere de ,,șatră”, comportamente tangențiale instinctelor primare. Ce vremuri trăim, cât de ,,interesant” este omul modern – fără cultură, dar cu mult tupeu, cât de manipulate sunt popoarele sub presiunea revanșismului.
Am încercat o antiteză a celor două evenimente importante și interesante atât din punct de vedere organizatoric cât și ca vector al viitorului societății omenești – întâlnirea din Alaska și marea paradă de la Beijing. La primul eveniment am sesizat mirarea și supărarea comentatorilor politici și a unor jurnaliști înregimentați în tranșeele dezinformării, la primirea președintelui Putin în Alaska de către președintele Trump, pe covorul roșu, în semn de respect pentru poporul rus, dar și ca o dovadă a culturii politice americane, un popor care dă dovadă de mai multă civilizație decât ce se vede pe… ,,bătrânul” continent. Nu știu a cui a fost ideea, dar cei doi președinți aveau cravate identice, de culoarea covorului, simbol al speranței și înțelegerii.
Remarc un aspect care nu trebuie neglijat – nimeni nu l-a condamnat pe Trump că s-a întâlnit cu ,,Dictatorul”, că l-a așteptat la scara avionului, că a dat dovadă de mult caracter și respect interstatal. Nu a ,,mârâit” nimeni, că de ,,lătrat” nu este cazul, dintre cei care se ,,sperie” în somn și ne terorizează, în activitatea lor de zi cu zi (formatori de opinie(!)), cu invazia de la răsărit, omițând că marile tragedii s-au petrecut în punctul cardinal opus, respectiv, mai spre vest. Este necesar un echilibru în toate, pentru că personajul pozitiv din iad rămâne, totuși, dracu!
Privind peste ținuturile ,,tătărești” am urmărit secvențe de la marea paradă organizată la Beijing cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la victoria poporului chinez, ajutat indirect de americani (a nu se uita Enola Gay, Little Boy și nici Surâsul Hiroșimei), asupra Japoniei imperialiste, unde se dezvoltase un sistem politic fascist. Au fost uitați milioanele de soldați uciși în războiul pregătit și provocat de o Germanie revanșardă, mândră și permanent convinsă de superioritatea poporului său. Nu s-au analizat cauzele Marii conflagrații, nu s-au adus în discuție atrocitățile asupra populației ocupate, lagărele de exterminare superioare canibalismului (doar trăsătură instinctivă), ci doar discuții sterile, despre fostul oaspete al lui Trump, respectiv Putin. El s-a întâlnit cu ceilalți dictatori ai lumii și a fost primit (vai, ce mâhnire gazetărească și umilință politică!) pe… covorul roșu (sigur nu a fost cel din Alaska), ci unul din in și borangic … indian. Nu sunt pro-rus, dar i se face un mare deserviciu – păcii!
Gelozia doamnei … Țoiu
În fotografia, care va rămâne în istoria păcii mondiale, realizată la Marea paradă, sunt și trei români (doi foști premieri) care au răspuns unei invitații particulare dar cu o mare simbolistică în relațiile internaționale și cu o creștinească aducere aminte pentru cei 11000 de soldați și ofițeri ai Armatei Regale Române (peste 800 uciși, 4118 răniți) ,,aruncați” în Bătălia de la Oarba de Mureș. Nu cunosc dacă la banchetul oficial a fost servită, cu țoiu, tradiționala băutură chinezească – Baijiu, dar intuiesc că Putin, la întâlnirile ,,tete á tete”, i-a informat pe ceilalți ,,dictatori” despre discuțiile de la scara avionului din Alaska, așa cum Trump i-a informat pe șefii ,,democrațiilor” europene, imediat după întâlnire cu acesta. La MAE – ,,mare freamăt, mare zbucium” (M.E.) iar doamna Țoiu garantează că diurna și cheltuielile de deplasare ale celor trei nu vor fi suportate de ministerul … dumneaei, că aceștia nu reprezintă România, omițând să prezinte (din lipsă de cunoștințe coroborată cu rea-voință) suferințele omenirii, inclusiv ale românilor, în urma ,,tăvălugului” fascisto-hitlerist.
,,Secretele românești” și ,,Fritzii“
Ca român, dacă mă plimb prin zona Portului militar Constanța sau zona militară de la Kogălniceanu, sunt legitimat, păstrez distanța și, din loc în loc, apar plăcuțele, rămase din ,,evul aprins al dezvoltării”, cu atenționarea – fotografierea interzisă. Mândru că încă avem și noi, ca popor, ca țară, zone ,,înconjurate” cu … ,,strict secret” mă ,,dezumflu” constatând că secretele sunt pentru români, nu pentru străini. În ritmul în care sunt schimbați miniștrii este posibil ca în perioada următoare să nu mai existe astfel de secrete.
Sunt nedumerit cum a ,,pătruns“ un cetățean străin – german (Ursula von der Leyen), fără atribuții militare în fișa postului de la Comisia Europeană, în acest perimetru! Ea a fost însoțită de cei doi useriști de pe funcții ministeriale și de fostul lor șef, actualul președinte, membri ai partidului condus de … ,,germanul de Timișoara” Dominic Fritz. Este o scăpare, este o trădare sau ascensiunea germană în Europa este tolerată și încurajată? Cu ochii pe dictatorul primit de președintele SUA pe covorul roșu, ,,lătrăii la lună“ omit, cu bună știință, o altă mișcare revanșardă în Europa – ,,Frițzii”, verii lui … ,,Adolf” și concetățenii doamnei Ursula.
Până se vor clarifica micile ,,fleacuri” și ,,judecăți“ de trădare națională, noi vom asigura, pentru ,,cei din linia întâi” necesarul de …
ANTIVIRUS


