Paramedicii SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean intervin în localitatea Vlădești în cazul unui copil care ar fi în stop cardio respirator (posibil intoxicație cu monoxid de carbon).
În sprijin se deplasează echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.
UPDATE: Din păcate, s-a declarat decesul fetiței în vârstă de 10 ani.
I s-au efectuate manevre de resuscitare de către echipajele medicale, însă fără răspuns. Se pare că fetița s-a intoxicat cu fum sau gaz (monoxid de carbon) în baie. Vom reveni cu detalii.
În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind decesul unui copil pe raza localității Vlădești, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
《 În seara zilei de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați despre faptul că la un imobil din localitatea Vlădești, o fetiță a fost găsită în baie, în stare de inconștiență.
Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.
Cauza decesului va fi stabilită în urma efectuării autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.》, precizează Poliția.
Atenție la sursele de încălzire!
Astfel de evenimente nefericite pot fi evitate prin instalarea și menținerea în stare de funcționare a detectoarelor de gaze, fum sau incendiu.
Totodată, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu monoxid de carbon:
• Sistemele de încălzire, incluziv coșurile sau burlanele de fum, trebuie să fie corect instalate, întreţinute şi verificate periodic, de către persoane autorizate în acest sens;
• Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins.


