Astăzi, copiii au fost oaspeții polițiștilor, jandarmilor și pompierilor, aceștia aducând în Piața Vasile Milea câteva din obiectele care fac parte din recuzita lor dar ar putea deveni atracții pentru cei mici. Cei mici s-au pozat cu caschete sau uniforme și au urcat la volan sau în șa, cu gândul la frumoasa meserie pe care în mod sigur mulți dintre ei și-o vor alege.
Dar să-i lăsăm chiar pe ei să povestească ce sentimente au trăit lângă micuții incântați de mașinile puternice, motocicletele cu girofar sau de câinii instruiți de conductorii lor.
《În urmă cu puțin timp, s-a încheiat o misiune de amploare în centrul municipiului Pitești, care s-a soldat cu o mulțime de zâmbete și noi prietenii. Alături de colegii noștri de la Jandarmerie și Poliție am oferit celor mici, dar și celor mari, posibilitatea de a vedea îndeaproape oamenii din spatele uniformelor, autospecialele de intervenție, echipamentele speciale și câinii de serviciu.
Vremea a fost de partea noastră și timpul a trecut pe fugă, dar bucuria de pe fețele celor prezenți ne-a încărcat pozitiv bateriile. Dacă din varii motive, astăzi nu ai putut veni, să știi că pompierii argeșeni vor avea mâine Porțile Deschise pentru vizitatori la toate subunitățile de intervenție ale ISU Argeș.
Prin urmare, te așteptăm cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, de pe 01 iunie, între orele 09:00 – 11:00, la Ziua Porților Deschise din toate subunitățile noastre din județ》, transmit pompierii argeșeni.