În aceste momente se desfășoară o acțiune de control a poliției în zona Lunca Argeșului. Acțiunea vizează în special traficul pe două roți, în speță motociclete, biciclete, trotinete etc. Se urmărește respectarea normelor de circulație și a echipamentului de protecție.
Prima acțiune are loc în parc. Va fi o acțiune comună, Poliția de proximitate, Secția 1 și Secția 3. Se va urmări în special prevenirea accidentelor, sfătuirea participanților la trafic, în special pe cei pe două roți.
În urma statisticilor, autoaccidentările ocupă primul loc: căderi de pe biciclete, de pe motociclete, soldate chiar cu decesul motocicliștilor, am prezentat și noi de curând pe site-ul nostru. Aspectele preventive, deci, primează celor coercitive. Poliția vrea să tragă un semnal de alarmă cu privire la aceste cazuri.
Ieri au mai fost și alte acțiuni de control în câteva puncte vulnerabile ale orașului, polițiștii știu bine locurile unde se încalcă cel mai des regulile de circulație. Au fost, de asemenea, controale și pe linia traversărilor neregulamentare făcute de pietoni, pe viteză, pe consum de alcool la volan, pe starea tehnică a vehiculelor. La acțiuni au participat și reprezentanți ai RAR-ului și ai Gărzii de Mediu.
Foto: Chiar și copiii trebuie să știe că sunt niște reguli pe care trebuie să le respecte. Iar mămicile și bunicuțele trebuie să vegheze la respectarea lor.