În ziua de 18 august a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați, cu privire la faptul că în municipiul Pitești, într-un apartament din zona Fortuna, ar fi avut loc un conflict între doi bărbați, în urma căruia s-au agresat reciproc.
La fața locului au fost direcționate echipaje din cadrul Secției 1 Poliție Pitești și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.
Din verificările preliminare efectuate de polițiști s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan, un tânăr de 22 de ani, din București și un bărbat de 56 de ani, din Curtea de Argeș, s-au agresat reciproc, lovindu-se cu obiecte tăietor-înțepătoare.
Astfel, bărbatul de 56 de ani, a suferit o plagă la nivelul capului și a fost transportat la spital, iar tânărul prezenta o plagă la nivelul piciorului drept.
Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.