Conducătorul auto din incidentul cu ursul a fost identificat de polițiști

Conducătorul auto din incidentul cu ursul a fost identificat de polițiști

În urma activităților desfășurate, în colaborare, de către polițiștii argeșeni și polițiștii doljeni, conducătorul autoturismului ce apare în imagini a fost identificat, în persoana unui bărbat de 54 de ani, din județul Dolj.

Cel în cauză a fost audiat, cu privire la împrejurările în care aspectele surprinse de alt participant la trafic au fost înregistrate, acesta relatând că ar fi avut intenția de a opri, observând prezența animalului sălbatic abia după ce a ieșit în afara carosabilului, precum și că ulterior incidentului ar fi oprit la o patrulă de jandarmi pentru a semnala prezența ursului în cauză.

Bărbatul a fost instruit cu privire la prevederile legale referitoare la protecția animalelor și avertizat cu privire la comportament, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii faptei și luarea măsurilor legale care se impun.

În contextul acestei fapte, precum și al incidentelor anterioare legate de întâlnirile dintre urșii sălbatici și oameni, atragem atenția tuturor cetățenilor că astfel de comportamente pot pune în pericol atât siguranța participanților la trafic, cât și viața animalelor sălbatice.

Responsabilitate, nu antagonism!

Este evident că nu servește interesului comunității umane nici hrănirea, dar nici rănirea, cu intenție, fără drept, a animalelor sălbatice, la fel cum nu rezultă nimic util din promovarea unor atitudini antagoniste în ceea ce privește relația dintre oameni și aceste animale.

Unii cetățeni sunt profund afectați de prezența frecventă a urșilor în proximitatea zonelor locuite, confruntându-se cu situații de pericol real sau pagube materiale, la care polițiști, jandarmi, pompieri, silvicultori și reprezentanți ai autorităților locale se mobilizează și intervin.

Amintim, în acest sens, tragicul eveniment ce a avut loc recent, din care a rezultat pierderea unei vieți omenești, precum și numeroasele cazuri, înregistrate în județul Argeș și nu numai, în care urșii au pătruns în gospodării, rănind sau omorând animale domestice și provocând distrugeri.

Pe de altă parte, există persoane care militează activ pentru protejarea faunei, animați de un sentiment nobil. Totuși, accentuăm că echilibrul dintre om și natură presupune o coexistență armonioasă, care devine imposibil de atins dacă oamenii nu reușesc să ajungă la un consens privind modul în care această problemă trebuie abordată. Practicile de hrănire a urșilor, în mod repetat, au încurajat apariția în zonele circulate, punând în pericol siguranța tuturor celor implicați în aceste interacțiuni.

Conceptul de echilibru eco-silvic și cel de echilibru cinegetic

Echilibrul eco-silvic presupune menținerea unei relații sănătoase între vegetație, animale și condițiile naturale ale habitatului forestier.

Supraaglomerarea unui teritoriu cu exemplare de urs poate duce la dezechilibre evidente: lipsa resurselor alimentare, migrarea forțată către zone locuite și deteriorarea biodiversității.
Echilibrul cinegetic vizează reglarea numerică a speciilor prin metode legale și științifice (precum relocarea, monitorizarea cu GPS, capturarea controlată sau, în cazuri limitate, recoltarea). Aceste măsuri se stabilesc prin analize ale efectivelor de urși, astfel încât să se păstreze o densitate optimă pentru siguranța ecosistemului și a comunităților umane.

Apel la rațiune și moderație din partea cetățenilor

Transfăgărășanul nu este un parc safari! Apropierea animalelor de șosele și de zone locuite este un fenomen influențat inclusiv de oameni, prin repetarea colectivă a unor greșeli.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, ai Biroului pentru Protecția Animalelor, dar și polițiști ai altor structuri, colaborează cu jandarmii montani, cu organele silvice din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești cu instituțiile silvice subordonate, reprezentanții administratorilor fondurilor cinegetice și reprezentanții autorităților locale, intervențiile implicând uneori și sprijin din partea pompierilor argeșeni și al reprezentanților Salvamont, dar rezolvarea situației nu se va realiza peste noapte sau de la sine, iar problematica, din câte am arătat anterior, nu se află în competența Poliției Române sau în responsabilitatea unei singure instituții.

Pentru o informare completă și echilibrată, vă recomandăm să vă informați din surse oficiale, sens în care exemplificăm cu următorul comunicat:
https://ag.politiaromana.ro/ro/stiri/referitor-la-hranirea-ursilor-din-zona-transfagarasan

CITEȘTE ȘI: Poliția e pe urmele șoferului care a „glumit” cu ursul

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI