11 C
Pitești
22 mart. 2025

Comuna Bogați se pregătește de sărbătoare

Comuna Bogați se pregătește de sărbătoare

„Festivalul Omeniei” și Ziua comunei Bogați sunt manifestările ce se vor desfășura, conform tradiției, pe 29 august, de sărbătoarea creștină „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.

Festivalul de la Bogați, ajuns la cea de-a X-a ediție, adună în centrul comunei, situată pe DN 7 (șoseaua veche București – Pitești), la granița cu județul Dâmbovița, sute de localnici, fii ai satului sosiți din țară și de peste hotare, precum și turiști aflați în vacanță în România.

Dumitru Tudosoiu – inspector general scolar – fiu al satului

Prof.univ.dr. Ion Gârleanu, primarul comunei, a anunțat că festivalul din localitate cuprinde spectacole folclorice cu interpreți de renume ai folclorului dar și muzică ușoară și de petrecere, așa cum e obiceiul aici.

Oaspeți din țară și de peste hotare

Edilul a pregătit multe surprize concetățenilor săi dar și fiilor satului, ori oaspeților din țară și de peste hotare.

Printre invitații din afara țării se află și anul acesta personalități din America, precum William D. Magwood IV, Directorul Agenţiei pentru Energie Nuclearǎ și Aleshia Duncan, de la Departamentul de Energie al SUA.

Serbarea va începe la ora 16,00, în Parcul Tineretului din comună, cu o festivitate în care vor fi premiate cuplurile care împlinesc în acest an 50 de ani de căsnicie sau chiar mai mulți.

Artiști unul și unul

Din program: Grupul vocal folcloric „Pădureanca” și Ansamblul de dansuri populare „Resteul” din Bogați. Apoi, rând pe rând, vor evolua soliștii: Aura Toboșaru, Sebi David, Ana-Maria Cîrstina (cunoscută Anușka) și George Mărgineanu, acompaniați de Taraful Cǎtǎlin Iancu.

Invitate special sunt anul acesta solistele din Oltenia Steliana Sima și Mariana Ionescu Căpitănescu. Vor mai evolua în programe artistice pentru tineret artista SandraN și muzică de petrecere – Jean de la Craiova

Programul se va încheia seara târziu cu un spectaculos foc de artificii.

Spectacolul artistic este prezentat de Constantin Pașol de la Radio România.

                          Constantin PAŞOL, jurnalist Radio România Antena Satelor  / Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

Foto: Constantin Pașol – imagini de la edițiile anterioare

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress