Clucereasa – sesizare accident rutier între două autoturisme.
Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, pentru primele măsuri și efectuarea cercetărilor.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Mioveni s-a stabilit că, un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, din direcția Câmpulung către Pitești, într-o curbă la stânga, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism, condus, din sens opus, de un bărbat de 42 de ani, din Stâlpeni.
În urma accidentului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în afara părții carosabile.
Cei doi conducători auto au fost răniți și transportați la spital, cu multiple traumatisme.
Având în vedere starea medicală, s-a reușit testarea cu aparatul etilotest doar pentru conducătorul auto de 21 de ani, rezultând că nu a consumat alcool. Celuilalt șofer i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.