Circ în consiliul local Morărești
Circ făcut de consilierul PMP Spiridon Ion de la Morărești, în ședința consiliului local de ieri. De la discuții, s-a „aprins fitilul” scandalului și puțin a lipsit să nu se ajungă la bătaie. S-a strigat, s-au lansat acuzații, s-a filmat provocator cu telefonul. Fostul contracandidat al actualului primar de la alegerile din 2000 si-a dat măsura „valorii”. Modul în care s-a desfășurat sedința se poate vedea din filmările de mai jos.
Totul a plecat de la faptul că o hotărâre anterioară a consiliului, din noiembrie, nu a putut fi ratificată din cauză că Spiridon Ion, consilier din partea PMP, care a fost atunci președinte al ședinței, refuză să semneze hotărârea. Atunci s-a hotărât cu 6 voturi „pentru” și 5 „împotrivă” scoaterea din comisia de buget-finanțe a doi consilieri, conform unor hotărâri judecătorești definitive, și completarea comisiei cu alt consilier.
Această hotărâre nu a fost pe placul președintelui de sedință, care s-a „răzbunat”, nevrând să semneze. Ceea ce este un abuz în funcție, atâta vreme cât hotărârea a fost luată cu votul majorității consilierilor (6/5). În aceste condiții, secretarul comunei nu își poate îndeplini legal atribuțiile prevăzute de Art.197, alin. (1) din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, și a făcut plângere la prefect.
Bineînțeles că legea a prevăzut și astfel de cazuri: ce se poate face în cazul în care un „Gică contra” nu vrea să semneze și pace. Hotărârea trebuie semnată de cel mai în vârstă consilier și de cel mai tânăr. Or, când e vorba să îți asumi ceva prin semnătură, aceștia se mai gândesc… unul a semnat, altul nu vrea. De ce să îți asumi ceva ce „titularul” refuză? Nu e mai bine să îți iei banii (indemnizația de ședință) și să „stai în banca ta”?
Cam asta se întâmplă când sunt aleși în funcții oameni care nu au pregătirea necesară sau nu cunosc legile, dar și oameni al căror interes personal dictează votul.
Ce urmează? Cel mai probabil o acțiune în instanță și o plângere penală pentru abuz în serviciu. Dar este asta de dorit?
Când te afli într-o funcție publică, ar trebui să pui „patima politică” deoparte și interesul public deasupra celui personal. Așadar, chiar dacă nu îți convine rezultatul votului, te supui majorității. Așa e în democrație! Sau la PMP e altfel?