18 C
Pitești
22 apr. 2025

Cinema sub stele la Mihăești

Cinema sub stele la Mihăești.

Primărița comunei Mihăești, Andreea Crâmpiță Matei, împreună cu preoții parohi din localitate, a organizat, în curtea Bisericii din centrul Mihăeștiului, un proiect inedit numit CINEMA SUB STELE. Este pentru prima dată când se implementează un proiect de acest fel,  în județul Argeș, fiind special și prin faptul că este realizat împreună cu Biserica.

Gândită ca o acțiune pentru copiii din comună, organizată cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, așa încât ei să simtă că încă sunt în vacanță, acțiunea  a adunat peste 200 de suflete.

Astfel, într-un cinema amenajat ad-hoc cu scaune din lemn sau din baloți de paie învelite cu scoarțe țesute, folosindu-se un retroproiector, copiii – atât preșcolari cât și de vârstă școlară, însoțiți de părinți sau bunici, au urmărit filmul de animație ELEMENTAR.

Într-o epocă în care majoritatea copiilor pot urmări aproape orice film în propria casă, doar apăsând pe butonul telecomenzii, acești copii au venit în curtea Bisericii lor, pentru a se întâlni cu alți copii, pentru a socializa, pentru a simți spiritul comunității dar și al puterii divine.

Cinema sub stele – un nume foarte inspirat pentru acest proiect, pentru că într-adevăr copiii au avut deasupra lor doar cerul, iar în față Biserica. Primărița Andreea Crâmpiță Matei a găsit un mod inedit în care să ne învățăm copiii să se apropie de credință și să înțeleagă faptul că împreună e mult mai bine decât singur.

Dincolo de subiectul educativ al filmului pe care copiii l-au urmărit cu sufletul la gură, dincolo de aventurile celor doi prieteni – Scânteie și Scrum – în Orașul Elementelor, și de cuvântarea preotului Ionuț Năstase, care a scos în evidență ideea de unire prin credință, primărița comunei a găsit mijlocul cel mai eficient pentru ca cei mici să deprindă tainele învățării și cunoașterii prin joc și divertisment, dar și puterea unei comunități care se întâlnește și care creează momente împreună.

Ca la orice cinematograf, cei prezenți au primit câte un coșuleț de pop-corn, ca să aibă pe parcursul filmului, și câte o surpriză dulce la final, iar preoții le-au oferit câte o sticluță cu mir sfințit și câte o iconiță.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress