7.3 C
Pitești
17 mart. 2025

Cinci „matematicieni” argeșeni la barajul pentru loturile internaționale

În weekend s-a desfăşurat etapa finală a Olimpiadei Naţionale de Matematică. Elevii din clasele V-VI au susţinut concursul la Constanţa, cei din clasele VII-VIII la Iaşi, iar liceenii au mers la Piatra Neamţ. Delegaţia Argeşului a obținut numeroase medalii, premii şi diplome. Au fost două sisteme de premiere, unul al Ministerului Educației (câte un premiu 1, 2, 3 și 15% mențiuni) și unul al Societății de Ștințe Matematice din România (medalii de aur, argint și bronz în număr aproximativ egal pentru primii aproximativ 50% din participanți).

La gimnaziu, Școala „Mihai Eminescu” din Pitești a dovedit, încă o dată, că este în top. Cea mai bună performanţă a fost obţinută de David Marghidan, elev în clasa a VII-a la Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Piteşti. El a avut și cel mai mare punctaj din ţară la clasa a VII-a şi a obținut medalia de aur, calificându-se totodată şi la proba de baraj pentru constituirea lotului lărgit al României la Olimpiada Balcanică pentru Juniori. Nu a fost singurul medaliat al Şcolii „Mihai Eminescu”. Au mai obţinut premii următorii elevi: Emanuel Mazăre, clasa a VIII-a, s-a clasat al 4-lea pe ţară, obţinând Mențiune şi Medalie de Aur, fiind de asemenea calificat la barajul pentru constituirea lotului lărgit al României la Olimpiada Balcanică pentru Juniori. Mario Stan, clasa a VIII-a, bronz; Andrei Vlad Haiducu, clasa a V-a, bronz; Mălina Pavel, clasa a VII-a, bronz.

Tot la gimnaziu, au mai primit premii următorii elevi: Saşa Mihai Garaiman, clasa a V-a, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” – bronz; Alisa Daria Barbu, clasa a VI-a, Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” – Menţiune de Onoare; Alexandru Ciobotea, clasa a VII-a, Școala Gimnazială „Nae A. Ghica” Rucăr – menţiune, medalie de argint, calificat la proba de baraj; Ştefan Gobej, clasa a VIII-a, Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeş – menţiune, medalie de argint, calificat la proba de baraj.

La liceu, cele mai bune rezultate au fost aduse de elevii colegiilor „I.C. Brătianu” din Piteşti şi „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş: Carmen Bîzgă Nicolescu, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” – bronz; Mihai Militaru, clasa a IX-a, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” – bronz; Andres-Rafael Garaiman, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „I.C. Brătianu” – menţiune, medalie de argint, calificat la proba de baraj; Emanuel Ştefan Ştiuj, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeş – bronz; Andrei Vlad Cîrstescu, clasa a XII-a, Colegiul Naţional „Vlaicu Vodă” Curtea de Argeş – bronz.

Pentru o parte dintre olimpici emoţiile nu s-au terminat, pentru că azi, la Colegiul Național „Costache Negruzzi”  din Iași, respectiv Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț, se desfășoară proba de baraj pentru constituirea loturilor naţionale, care vor reprezenta România la olimpiadele internaţionale. Argeşul are, aşadar, la baraj, cu şanse mari de a prinde un loc în loturile naţionale, cinci elevi: David Marghidan, Emanuel Mazăre, Alexandru Ciobotea, Ştefan Gobej, Andres-Rafael Garaiman.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress