UPDATE: În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere. După efectuarea cercetărilor și în urma administrării probatoriului, în cursul după-amiezii de ieri, bărbatul de 57 de ani, bănuit de săvârșirea faptei, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au fost sesizați prin SUAU 112, în jurul orei 09:30, cu privire la un incendiu aflat în desfășurare la o locuință din comuna Hârsești.
Din primele verificări, s-a stabilit că incendiul a fost generat de folosirea intenționată a sursei de aprindere, într-una dintre încăperile imobilului în cauză.
Persoana bănuită, un bărbat de 57 de ani, din aceeași localitate, ce locuia în respectivul imobil cu acordul proprietarului, a fost identificată imediat, iar la acest moment se află în custodia polițiștilor.
După încheierea intervenției pompierilor pentru lichidarea focarului și înlăturarea situației de pericol, respectiv după efectuarea cercetărilor, urmează ca în cauză să fie administrat probatoriul, pentru luarea măsurilor legale care se impun.