Am anunțat, cu două zile în urmă, decesul neașteptat al jurnalistului Doru Bobi, din Curtea de Argeș. În câteva fraze, anunțam faptul de presă în sine, fără să intrăm în detalii. Anunțul suna așa:
Doliu în presa argeșeană. A murit jurnalistul Doru Bobi, din Curtea de Argeș, fost redactor șef mulți ani la cotidianul Argeș-Expres, un jurnalist apreciat și cunoscut în județ, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Jurnalistul a decedat azi, în urma unui infarct. Ieri împlinise 65 de ani.
Fotografia este de la lansarea cărții sale, „Gura păcătosului”, în 2014.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!
Cineva, o prietenă de pe facebook, a comentat cum că Doru Bobi merita mai mult decât câteva fraze, iar noi i-am dat dreptate, promițând că vom reveni cu mai multe detalii despre acest om minunat care ne-a părăsit înainte de vreme, într-un mod total neașteptat, jurnalistul Doru Bobi.
Cuvintele sunt însă uneori prea sărace când vorbești despre un om la trecut, iar starea de spirit a celor care l-au cunoscut și care ar fi putut spune câte ceva despre el nu a fost pregătită pentru a ne spune lucruri de profunzime, pentru ca spiritul acestui om luminos și talentat să fie prezentat publicului în cuvinte cât mai frumoase. Doream ceva wow! Ceva care să arate exact AȘA CUM A FOST EL. Și tot căutând, am găsit. Comoara nu era ascunsă, era la suprafață. Era chiar pe blogul ziaristului. Să sperăm că o veți aprecia la justa ei valoare.
VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR: GURA PĂCĂTOSULUI…

… Adevăr grăieşte! Primele două cuvinte sunt titlul unei cărticele de vreo 90 de pagini, publicate de ziaristul numărul unu al zonei, prin vechime, prolificitate şi popularitate, Doru Bobi de la Argeş Expres, următoarele două completează o vorbă veche şi-nţeleaptă, care se aplică şi la volumaşul în discuţie, culegere de întâmplări reale, cu umor şi noimă, mai ales de prin Corbeni şi Curtea de Argeş. O memorie perfectă, un condei ascuţit, un ochi vigilent – trei bune premise pentru a realiza o culegere delicioasă de snoave, unele „din popor”, altele „dintre politicieni”, dar şi argumente pentru a aduce la lansare mai toate personajele locale (din C. de A. adică) prinse deja între coperte, cel mai adesea fără a li se dezvălui numele, dar şi mulţi dintre cei care deschid probabil zilnic ziarul cu oarece emoţii – „m-a luat azi în peniţă sau nu?”, personaje deci pentru volumul al doilea… Lansarea a fost un perfect indicator al puterii presei, „câinele de pază al democraţiei”, nu-i aşa?…
Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, ci despre o dublă revelaţie: multe dintre povestioare, dintre cele care nu au de a face cu politicieni (vreau să fiu precis, nu numai precaut), au ca protagonist un năvleg, un năvleg inteligent, îi alintă oxomoronic Doru Bobi, bazându-se mai ales pe vioiciunea de limbaj a unora dintre ei, „pălămidos” limbaj, recunoaşte autorul pe copertă; ei bine, aţi observat câte sinonime sau aproape sinonime ne pune limba română la dispoziţie pentru „năvleg”? Dicţionarul îi asociază doar „nătâng”, „bădăran”, „necioplit”, fără a conţine măcar sugestivul regionalism „pucăr”, folosit din plin prin părţile noastre. Se adaugă însă: „nătărău”, „neghiob”, „nătăfleţ”, „netot”, „nătâng”, „idiot”, „prost”, „prostovan” (cu varianta tovărăşească „prostănac”), „tâmpit”, „cretin”, „imbecil”, „nerod”, „stupid”, „tolomac”, „bleg”, „tont”, „găgăuţă” , „tembel” (am trecut de 20, probabil că mai ştiţi şi dumneavoastră altele), după care apar locuţiunile, figurile de stil: „cap sec”, „cap pătrat”, „lovit cu leuca”, „dus/venit cu pluta”, „sărac cu duhul”, „prost de bubuie” – şi tot aşa, după fantezia celui care vorbeşte sau scrie. Încercaţi o listă de cuvinte care numesc un om inteligent… Greu de umplut un rând. Habar n-am – şi nici nu dau cu presupusul – care e explicaţia. (Trebuie să aibă legătură cu motivul pentru care, caz oarecum similar, diavolul are în limba română o mulţime de nume, unele dintre ele prietenoase – drac, demon, satana, necuratul, talpa iadului, belzebut, naiba, tartor, încornoratul, scaraoţchi, sarsailă, dar şi michiduţă, aghiuţă şi vor mai fi fiind şi altele, unele cu majusculă, ptiu, piei, drace!)
O altă observaţie-revelaţie, iarăşi nu numai foarte serioasă, ci şi bine documentată, ţinând seama că Doru Bobi a luat totul din „realitatea reală”, deci, pe total, avem o cercetare sociologică veritabilă (pe internet se poate desena aici un zâmbet): ce multe şi ce sugestive sunt poreclele, la sat, unde oamenii se cunosc bine şi se etichetează definitiv şi sugestiv, o „scrisoare de recomandare” dintr-un cuvânt-două. Am făcut un mic glosar pe Gura păcătosului, dacă mi-a scăpat ceva, adăugaţi: Profetul, Sculă, Savantul, Mafalda, Apocalipsa, Haplea, Ciufutul, Tencuială, Brici polonez, Nae al lu’ Făcăleţ, Jimmy, popa Balamuc, Muscă, Hodinel, Relu-Purcelu, Mierloi, Anica lu’ Goarnă, Văduva, Aspirină, Puturosu, Pişpirică, Afaceristu’, Sovietica, Mertic, Argint viu, Prăzică, Tilică Tocilaru, Margot, Laie – plus nume precum Roma, Siracuza etc.
Cea mai bună frază de încheiere, tot din carte, de la pagina 36, unde zice Doru Bobi, de peste deal de Humuleşti: „Şi uite-aşa, cu bune şi rele, trece viaţa noastră, ca o părere: râdem unii de alţii şi dracul de toţi!”…
Gheorghe Păun
29 ianuarie 2015
(Articolul este preluat de pe blogul personal al ziaristului, www.dorubobi.wordpress.com, și este semnat de Academicianul Gheorghe Păun la puțin timp după lansarea cărții „Gura păcătosului…”, a lui Doru Bobi.)
Ce ziceți de fraza finală?