12.9 C
Pitești
20 apr. 2025

Centrul de Permanență Rucăr se închide din lipsă de medici

Centrul de Permanență Rucăr se închide din lipsă de medici

Primarul comunei Rucăr, Ion Pârnuță, a anunțat azi că nu mai poate susține activitatea Centrului de Permanență din localitate, din cauza lipsei de medici. Activitatea ar urma să fie întreruptă momentan pentru trei luni, urmând ca în acest timp să se facă demersuri pentru rezolvarea situației.

Mesajul primarului:

<< Stimați rucăreni și locuitori ai localităților învecinate, astăzi vin către dumneavoastră cu o veste tristă…

Cu părere de rău vă anunț că, în ciuda eforturilor depuse pentru a menține funcțional Centrul de Permanență, începând cu data de 01.04.2025, acesta își va suspenda temporar activitatea pentru o perioadă de 3 luni.

Acest fapt se datorează dificultăților întâmpinate în asigurarea prezenței medicilor, condiție absolut necesară pentru funcționare, cât și a reclamațiilor formulate la adresa Centrului și a medicilor.

Deși am rugat medicii de familie din comună să ne ofere sprijinul pentru o perioadă limitată, ne-am lovit de refuzul dlui dr. Ciulcu și al dnei dr. Alina Sendroiu.

Îi mulțumesc dlui dr. Mihai Nistor pentru eforturile depuse pentru înființarea și funcționarea acestui Centru. Vom depune toate eforturile pentru a găsi soluții, astfel încât activitatea Centrului de Permanență să fie reluată în cel mai scurt timp! Vă mulțumim pentru înțelegere…>>, a transmis primarul comunei Rucăr.

„Un proiect de suflet”

Centrul de Permanență a fost deschis de curând, în el urma să își desfășoare activitatea 7 medici și 7 asistente și să acorde asistență medicală la peste 10.000 de pacienți din Rucăr, Dragoslavele și Dâmbovicioara.

<<Centrul de Permanență Rucăr este un proiect de suflet al unei echipe de oameni hotărâți și consider că ar trebui să ne bucurăm de această realizare benefică tuturor cetățenilor și să ne implicăm în continuare pentru menținerea funcționalității acestuia. Doamne ajută!>>, scria cu două luni în urmă primarul Ion Pîrnuță pe pagina sa de socializare.

Centrul de Permanență a fost gândit încă din anul 2018, autoritățile locale de atunci inițiind un proiect pentru care au primit o finanțare de 400.000 lei. Clădirea a fost dată spre folosință gratuită de Consiliului Județean Argeș, iar amenajarea și dotările s-au executat în conformitate cu prevederile legale ale Direcției de Sănătate Publică Argeș.

Foto centru: ziaruldinmuscel.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress