Ce înseamnă reactorul modular construit de SUA în România
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi cel al României, Klaus Iohannis, au stabilit planuri ce vizează construirea unui reactor modular mic (SMR), primul de acest tip, în România, în parteneriat cu firma americană NuScale Power.
Conform unui comunicat la Casei Albe, prin acest parteneriat, cea mai recentă tehnologie nucleară civilă va fi adusă într-o parte critică a Europei.
”Parteneriatul va aduce tehnologia SMR în România, ceea ce va poziţiona tehnologia SUA în fruntea cursei globale pentru implementarea SMR. Acordul comercial va include o unitate NuScale cu 12 module, şi iniţial va crea peste 6.000 de locuri de muncă americane şi româneşti, având potenţial de a crea alte 30.000 de locuri de muncă dacă va fi extins proiectul. Dezvoltarea tehnologiei SMR va avea o contribuţie importantă la decarbonizarea sectorului energiei şi la emisii zero în viitor”, se menţionează în comunicat.
Soluția este tot fisiunea nucleară
„Începând cu ultima decadă, s-a pus problema necesarului de energie electrică la nivel mondial şi faptul că soluţia este, până la urmă, tot fisiunea nucleară. Dar lumea este destul de speriată după accidentele de la Fukushima şi Cernobîl. S-a hotărât astfel dezvoltarea unor noi reactoare nucleare, aşa numita generaţie 4. Aceste reactoare tip NuScale, ca şi reactorul Alfred de care ne ocupăm noi la Piteşti, sunt în dezvoltare pe acest tip de tehnologie.
SMR înseamnă reactor modular mic. Ideea este că aceste reactoare vor avea câte o unitate de 100 MW sau de 60 MW, fiecare proiect are particularitatea lui, şi în cazul în care este necesară o cantitate mare de energie, se folosește multiplu de aceste module. Spre exemplu, dacă vom avea module de 60 MW, iar necesarul de energie este de 600 MW, vom monta 10 module.
Avantajele acestei „Generaţii 4” de reactoare sunt nenumărate. În primul rând, gradul de securitate nucleară este crescut foarte mult. Apoi, volumul de deşeuri nucleare produse este de 10 ori mai mic, iar durata combustibilului este de 10 ori mai mare. Spre deosebire de Cernavodă, unde anual se schimbă o încărcătură, la acestea se va schimba la fiecare 5-10 ani combustibilul. Modularitatea acestor reactoare ajută şi prin faptul că dacă ar fi incidente la un modul, practic fiind volumul mai mic şi amploarea incidentului ar fi mai mică.
NuScale este una dintre tehnologiile cele mai avansate în acest moment. Şi la Piteşti ne ocupăm de un reactor cu plumb, Alfred, dar studiem şi acest reactor cu apă, NuScale. Este cel mai avansat, a primit deja aprobarea în SUA pentru proiecte, este cea mai avansată tehnologie din lume”, a declarat Şerban Valeca pentru DC NEWS.
Prima sau a doua țară din lume
„Vom fi probabil primul sau al doilea stat din lume care va avea acest tip de reactor. Nu ştiu dacă americanii vor monta înaintea noastră, pentru că şi la ei se cere. Ne ajută foarte mult pe consumul propriu, având în vedere că necesarul de energie este în creştere în România, iar pe de altă parte termocentralele sunt învechite şi vor ieşi din funcţionare. Şi reactorul 1 de la Cernavodă va intra într-un program de retubare, până prin 2026-2027 şi vom avea 700 MW ieşiţi din sistem. Deci un astfel de reactor ajută din toate punctele de vedere” a mai spus preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Nucleare de la Piteşti.
Sursa: http://dcnews.ro


