Ce s-a discutat în ședința de azi a Consiliului Local Pitești

Consilierii locali din Pitești s-au reunit astăzi, 14 aprilie 2026, în ședință ordinară, în sala Centrului Multifuncțional Pitești (clădirea Filarmonicii)i, unde au aprobat în unanimitate toate cele 14 puncte aflate pe ordinea de zi.

Ședințele ordinare ale Consiliului Local sunt convocate periodic pentru adoptarea proiectelor de hotărâre ce vizează administrarea orașului și dezvoltarea comunității

Decizii importante pentru administrația locală

Unul dintre cele mai importante proiecte adoptate a vizat aprobarea unei analize privind gestionarea serviciilor de utilitate publică și a celor de interes local din municipiu. Totodată, consilierii au votat măsuri premergătoare înființării unei societăți comerciale cu răspundere limitată, cu asociat unic municipiul, prin reorganizarea unor activități din cadrul Administrației Domeniului Public.

De asemenea, au fost aprobate măsuri de reorganizare la nivelul aparatului administrativ, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, inclusiv reorganizarea unor instituții și stabilirea organigramelor pentru Direcția de Evidență a Persoanelor și Poliția Locală.
Investiții și dezvoltare urbană

Pe agenda ședinței s-au aflat și mai multe proiecte de investiții. Consiliul Local a aprobat devizele actualizate pentru reabilitarea sălilor de sport de la:
Colegiul Național I.C. Brătianu, Liceul Teoretic Ion Barbu și Școala Gimnazială Mihai Eminescu

Tot în cadrul ședinței a fost aprobat și un Plan Urbanistic Zonal pentru construirea unui imobil de locuințe colective pe strada Gârlei, proiect care vizează extinderea fondului locativ din municipiu.

Transferuri de proprietate și colaborări

Consilierii au votat transmiterea fără plată a unui teren către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, precum și trecerea unui alt teren din domeniul public al municipiului în domeniul public al județului Argeș, în administrarea Consiliului Județean.

Pe lista hotărârilor adoptate s-au mai aflat aprobarea unui acord de cooperare, conferirea Diplomei de fidelitate, organizarea festivalului Simfonia Lalelelor dar și alte măsuri administrative și patrimoniale.

Toate proiectele, aprobate

Ședința s-a încheiat fără incidente, toate proiectele fiind adoptate de consilierii locali. Deciziile luate astăzi vizează atât reorganizarea aparatului administrativ, cât și investiții și proiecte de dezvoltare cu impact direct asupra comunității locale.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI