45.305 formulare de recensământ au fost completate de argeșeni în primele două săptămâni de la debutul campaniei. În prima săptămână, din județul Argeș au fost transmise 19.797 de formulare, iar în a doua săptămână, 25.508 formulare.
La două săptămâni de la începerea campaniei de autorecenzare, Institutul naţional de Statistică (INS) a anunţat primele date cu privire la numărul celor ce şi-au introdus datele în sistem. Aproape 1,5 milioane de chestionare au fost completate online de la începerea campaniei de autorecenzare. Cele mai multe au fost completate în București, 156.094. Pe locurile următoare se află județele Brașov – 60.857, Cluj – 59.811 și Timiș – 53.463.
Autorecenzarea este disponibilă până pe 15 mai 2022 și se poate realiza de pe orice dispozitiv electronic (telefoane inteligente, tablete, laptopuri, desktopuri etc.). Autorecenzarea este disponibilă și la îndemână pe www.recensamantromania.ro