50 de căsuțe pentru păsărele au fost montate astăzi de voluntarii Universității din Pitești cu sprijinul Asociației Studențești Ingmed, a Primăriei Pitești la inițiativa Pitești Retail Park.
Cu circa o lună în urmă aceiași voluntari au plantat copăcei în spațiul verde de lângă podul peste Râul Argeș, cu prilejul Zilei Pământului. Sunt două acțiuni care responsabilizează și atrag atenția că pământul nu este numai al oamenilor, ci trebuie să trăim în armonie cu natura, cu plantele și animalele/păsările – ele ne fac viața posibilă. Și ne-o înfrumusețează.
Și pentru că acțiunea voluntarilor și a organizatorilor s-a numit „Natura unui MULȚUMESC”, trebuie să le mulțumim și noi celor ce s-au implicat și au muncit pentru ca totul să fie perfect.