Casa de Sare: Terapie și spectacol pentru copii
Curtea plină de copii azi, la Salina Casa de Sare din Pitești, strada Egalității nr.18, vizavi de Hotel Victoria.
De când s-a deschis o salină artificială în Pitești, un loc unde se poate face haloterapie pentru cei care prezintă sensibilitate la aparatul respirator, vestea s-a dus din om în om, din gură în gură. Cei mai mulți au aflat însă de pe facebook, unde pagina Salinei Casa de Sare este foarte activă, precum și din presă.
Ciprian, administratorul salinei, ne spune că tot mai mulți părinți sau educatori aleg să vină cu copiii la ședințe de terapie cu aerosoli salini. Cu câteva zile în urmă, aici s-a organizat un concurs de șah, în colaborare cu clubul de șah „Noul Regat”, la care au participat copii de vârstă școlară. De asemenea, tot mai des vin grupe de grădiniță, dar și pentru săptămâna „Școala altfel” s-au făcut deja rezervări.
Azi (la ora 11.00 și la 12.30) au fost două spectacole de magie pentru copii, MAGIC SHOW – în care micuții aduși în brațe sau de mânuță de către părinți au petrecut o oră în salină, în compania marelui maestru magician Gabriel Miliță. Atât copiii, cât și părinții nici nu au simțit când a trecut timpul, pentru că trucurile magicianului au „acoperit” nerăbdarea copiilor, captivându-i să stea cuminți pe scăunele.
Știm cu toții cât de greu e ca un copil mic să stea cuminte într-o încăpere. Dar Magicianul a reușit să-i capaciteze, iar micuții spectatori au respirat de plăcere, captivați de bagheta magică sau jobenul magicianului.
Și părinții – cei care au stat înăuntru, împreună cu copiii, pentru că alții i-au așteptat afară, servind o cafea – au urmărit trucuri mai elevate, spre exemplu cele cu cărți de joc.
Copiii au fost încântați în special de bagheta magică, de aceea au primit și ei câte una – cadou de la magician.
《 Pentru această săptămână, până pe 22 octombrie, părinții care doresc să facă copiilor ședințe de terapie cu sare (haloterapie) pot cumpăra abonamente cu reducere de preț: 12 ședințe (copil+adult, timp de o oră) la prețul de 220 lei. Pentru rezultate vizibile sunt indicate ședințe zilnice, în serii de câte 12 cel mai bine.》, ne spune Ciprian, administratorul salinei.
Doamna Florina, mama unei fetițe de 5 ani, este prima clientă a salinei Casa de Sare, cea care a cumpărat abonamentul cu nr.1. 《 Până acum am făcut 3 serii, iar rezultatele sunt vizibile la fetiță. Am mers și la o altă salină (din altă localitate), dar îmi convine aici că e mult mai aproape. E dificil când trebuie să pleci cu copilul la mare distanță. În plus, aici este spațiu mai mare și am observat că și concentrația de sare din aer este mai bună. Și efectiv, mai eficientă. Acum fetița stă cu ceilalți copii înăuntru, nu e nevoie să stau eu cu ea, a devenit foarte independentă 》, ne spune d-na Florina.
În principiu, terapia cu sare este indicată în problemele de sănătate ale micuților, dar și pentru creșterea imunității.
Salina are două încăperi, una amenajată și dotată pentru copii, și una pentru adulți, dotată cu scaune și mese de șah.
Cine dorește, se poate bucura de o cafea la terasă, sau de un masaj cu pietre jad, la un preț super ok.
O atmosferă familială întregește plăcerea de a petrece câteva ore cu copiii tăi într-un mediu sănătos, dar și de a socializa și a schimba impresii cu alți părinți.
Pentru programări și orice alte informații, sunați la tel. 0748547979, sau vizitați pagina de facebook a salinei (AICI).
UPDATE: Magicopilăria, spectacolul umoristic de magie pentru copii, revine sâmbătă, 21 Octombrie, la ora 11:00, la Salina Casa de Sare din Pitești! Datorită cererii uriașe de rezervări pentru spectacolul trecut, ne-am hotărât să-l mai aducem pe magician într-o repriză specială pentru toți cei care nu au avut ocazia să participe la acest eveniment extraordinar. Vă așteptăm!