Județul Argeș intră sub influența unui val de căldură persistent, după ce Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de caniculă și disconfort termic accentuat pentru următoarele zile. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor continua să crească până la sfârșitul săptămânii, iar valul de căldură se va menține inclusiv în primele zile ale lunii iulie.
Pentru ziua de joi, 25 iunie, Argeșul se află sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, avertizarea fiind valabilă între orele 12:00 și 21:00. Temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și chiar depăși pragul critic de 80 de unități.

Conform prognozei ANM, valul de căldură se va extinde și intensifica în întreaga țară în perioada 25-29 iunie. În județul Argeș, temperaturile vor continua să crească de la o zi la alta, iar la sfârșitul săptămânii sunt așteptate condiții de caniculă severă și nopți tropicale.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș anunță că a fost pus în aplicare Planul de măsuri și acțiuni pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate, aprobat prin Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 16 din 18 iunie 2026.
Pompierii argeșeni îi sfătuiesc pe cetățeni să evite deplasările și activitățile fizice solicitante în intervalul orar 11:00-18:00, să consume suficiente lichide și să poarte haine lejere, deschise la culoare. De asemenea, autoritățile atrag atenția asupra pericolului reprezentat de lăsarea copiilor sau a animalelor de companie în autoturisme, chiar și pentru perioade scurte de timp.
Atenție la scăldatul în râuri și lacuri
Având în vedere temperaturile ridicate, tot mai mulți argeșeni aleg să își petreacă timpul liber în apropierea apelor. ISU Argeș avertizează însă că scăldatul în locuri neamenajate poate avea consecințe tragice.
Salvatorii recomandă folosirea exclusivă a zonelor special amenajate pentru înot, evitarea intrării în apă după expunerea îndelungată la soare sau după consumul de alcool și supravegherea permanentă a copiilor. În cazul observării unei persoane aflate în pericol de înec, trebuie apelat imediat numărul unic de urgență 112.
Risc crescut de incendii de vegetație
Canicula și seceta cresc semnificativ riscul producerii incendiilor de vegetație uscată, culturi agricole și păduri. Pompierii le recomandă argeșenilor să nu folosească focul deschis în zonele afectate de uscăciune, să nu arunce țigări aprinse și să protejeze materialele inflamabile de razele directe ale soarelui.
Autoritățile fac apel la populație să respecte recomandările specialiștilor și să urmărească permanent informările meteorologice, întrucât temperaturile extreme prognozate în următoarele zile pot afecta sănătatea și siguranța cetățenilor.


