Când și unde va fi înmormântat preotul Ciprian Necula
Trupul neînsuflețit al preotului Ciprian Petre Necula a fost depus astăzi în biserica unde a slujit, din comuna Pietroșani. O mare de flori și coroane au fost aduse la catafalcul preotului de către cei are l-au cunoscut și iubit. Înmormântarea va avea loc mâine (sâmbătă), la ora 12.
„Astăzi ai fost adus în biserica pe care ai iubit-o cu toată ființa ta, în sunet de clopote, condus fiind de preoți și credincioși!
Pe mulți i-ai condus pe drumul către veșnicie, însă azi a fost rândul tău să fii adus în această preafrumoasă biserică la care ai muncit zi și noapte, ani de-a rândul, fiind o adevărată bijuterie eclesiastică!
Îmi răsună în minte ultimele tale cuvinte, pe care mi le-ai spus duminică, după ce am făcut slujba împreună: „Mulțumesc, Ovidiu!”
Și eu îți mulțumesc, Ciprian, pentru tot ce am învățat de la tine!”, a scris pe Facebook prietenul său, preotul Ovidiu Vlăsceanu.
Înmormântarea va avea loc mâine, (sâmbătă), la ora 12 la biserica din Bădești, comuna Pietroșani.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!



