8.8 C
Pitești
28 mart. 2025

Când nevasta se răzbună… cu lopata

În ziua de 02 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către un bărbat de 42 de ani, din Călinești, cu privire la faptul că soția acestuia, de 41 de ani, provoacă scandal, distrugând bunuri. Aceasta a spart geamurile casei și a lovit mașina familiei/soțului, parcată în curte, cu mijloace contondente (o lopată).

La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Călinești, care au aplanat starea conflictuală, iar în urma verificărilor femeia a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, ca urmare a comportamentului de natură să tulbure ordinea și liniștea publică și să provoace indignarea.

De asemenea, în cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere și amenințare, conform art. 253 și 206 din Codul Penal, urmând ca în cauză cercetările să continue, pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Totodată, în urma sesizării ce se referă la situația de violență domestică, a fost parcursă și procedura de evaluare a riscului, conform Legii 217/2003, însă bărbatul nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

***

Aspecte legale:《 Legislația penală prevede o serie de infracțiuni, având pedepse și măsuri preventive diferențiate în funcție de gradul de pericol social, iar pe lângă necesitatea existenței la dosar a probelor, sunt impuse unele condiționări.

Astfel, în cazul săvârșirii unor anumite infracțiuni (printre care se află și infracțiunea de distrugere și cea de amenințare), punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de formularea plângerii prealabile.

Termenul pentru introducerea plângerii prealabile este, conform art. 296 din Codul de Procedură Penală, de ,,3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei”.》, informează Poliția.

Așadar, dacă bărbatul o iartă și nu depune plângere, femeia scapă doar cu amendă.

Foto: epitesti.ro

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress