Tânăra Andra Emilia Surugiu, din comuna Merișani, sat Borlești, a devenit campioană națională la înot, proba 200 m mixt, cu timpul de 2 minute, 28 de secunde, 63 de sutimi, în cadrul Campionatului de înot seniori – tineret, desfășurat la București. Probele se desfășoară în perioada 12-15 iunie pentru fete și în perioada 17-20 iunie, pentru băieți. Locul II a fost câștigat de Dragomir Maria, de la LPS Viitorul Pitești, iar locul III de Alexandra Butnaru, care activează în cadrul secției de înot a Clubului Municipal Pitești, ca și campioana Emilia Surugiu.
Clubul Sportiv Municipal este prezent cu 9 sportive la acest campionat național, respectiv Delia Safcencu, Andra Mitu, Emilia Surugiu, Ana Oţoiu, Henrietta Fangli, Alessia Miu, Alexandra Hafner, Bianca Badea, Alexandra Butnaru, ele fiind pregătite de Viorel Ciobanu, Bogdan Chiriac, Iuliu Berca, Adriana Drigă, Adrian Moise şi Zizica Sora.