Poliția argeșeană e foarte activă, în special cea rutieră. În fiecare zi aflăm despre una-două acțiuni ale polițiștilor rutieri pe arterele din județ. Ieri au fost două, ambele constând în supravegherea traficului rutier în punctele vulnerabile. Astăzi se fac controale pe Calea Craiovei, pe sensul de ieșire din Pitești către Bradu/ Albota. Scopul lor este „creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică”. De fapt acesta este și rolul poliției, de a veghea la siguranța cetățenilor.
UPDATE 08.15: Un permis luat la prima oră, pentru alcolemie 0,08%, o bere.
Sute de încalcări ale legii
Mulți vor zice: „au ieșit să amendeze, să-și facă norma!” Ei, bine, nu e așa. La fiecare acțiune la care am asistat în ultimul timp, fie pe drumurile naționale (cele cu trafic greu cum ar fi DN7 sau foarte aglomerat cum ar fi DN73), fie în oraș (pe Frații Golești, pe Târgu din Vale sau la Podul Viilor) au fost găsiți în trafic, conducând mașini, sute de oameni care nu aveau ce să caute în postura de șofer și care ar fi putut provoca oricând un accident rutier: șoferi beți (sau drogați) – unii la prima oră aveau peste 0,40%, ceea ce e caz penal, vitezomani (au fost cazuri de peste 130 km/ oră în oraș!), alții cu mașini cu probleme /defecțiuni sau cu actele în neregulă. Ultima variantă nu e deloc de neglijat, pentru că de la toate „jarcile” care circulă pe drumurile publice cu sisteme de frânare defecte, sau de direcție, sau de lumini etc. au plecat multe accidente.
Căruțele pe DN – un pericol
Un fapt îngrijorător este și prezența căruțelor pe drumurile naționale.Trebuie găsită o soluție legală și pentru acestea, am observat că unii oameni consideră că e ceva normal, „nu au alte drumuri, pe unde să circule?”, se întreabă – și ne întreabă în comentarii – unii cititori.
Motocicliștii – risc major
Acțiuni de prevenire și control s-au desfășurat și pentru traficul pe două roți, aici existând un risc potențial major. Accidente cu motociclete au loc zilnic în Argeș, aproape că nu a existat zi în ultima lună în care să nu fie un motociclist implicat într-un accident în Argeș. Majoritatea accidentelor cu motocicliști se soldează cu moartea sau rănirea gravă a acestora. „Beția vitezei”, dar și nepurtarea echipamentului de protecție, sunt cauzele principale. În aceeași situație se află și bicicliștii și – tot mai des în ultimul timp – cei care circulă pe trotinete electrice, printre mașini.
Acestea sunt realitățile din teren, polițiștii argeșeni încercând să controleze astfel de probleme și să le prevină. Nimănui nu-i convine ca, plecând la serviciu sau plecându-i copilul la școală, să intre unul beat sau teribilist cu viteză în mașina lui, cu care circulă corect, să-l lovească pe trecerea de pietioni sau – mai rău! – în stația unde el așteaptă autobuzul.