Asociațiile de elevi din țară consideră josnică tăierea burselor elevilor și solicită revocarea din funcție a lui Sorin Cîmpeanu!
„Marți, 4 ianuarie a.c., a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministerului Educației pentru aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor elevilor. La nivelul ordinului, criteriile de acordare a bursei de merit sunt modificate, media necesară pentru a beneficia de bursa de merit fiind 9.5, în loc de 8.5, cum era anterior. Astfel, este tăiat numărul beneficiarilor de burse de merit, fiind afectați sute de mii de elevi din țară.
Astfel, 730.000 de elevi din România rămân fără burse. Dacă ar fi să rostim numele fiecărui elev condamnat de către Ministrul Sorin Cîmpeanu, ne-ar lua peste 8 zile, iar asta citind un nume pe secundă, fără a lua vreo pauză. Probabil, în următorii 4 ani, 730.000 de tineri vor părăsi România, dezamăgiți de eșecurile sistemului.
Ordinul a fost publicat peste noapte, din pix, fără a fi publicat vreun proiect pe site-ul Ministerului, fiind astfel încălcate în mod flagrant principiile transparenței decizionale prevăzute de Legea 52/2003. Astfel, Cîmpeanu dovedește că nu are respect nici față de elevi, nici față de legile țării”, se arată în comunicat.
Ne vom asigura că niciun elev nu va fi prejudiciat în urma unor ordine date peste noapte în mod ilegal!
,,Încă o lovitură încasată de elevi din partea Ministrului Educației, care s-a arătat indolent problemelor societății civile pe parcursul mandatului său, ignorându-ne atât nouă, cât și altor structuri, apelurile. Această acțiune va fi totuși prielnică pentru primăriile care oricum fușăreau subiectul <burse>, fără a le acorda corespunzător elevilor. Cum este posibil ca o decizie atât de importantă să fie luată din pix, în mijlocul nopții? Pare că suntem bătaia de joc a Ministerului. Așteptăm schimbări și ajutor din partea unor lideri care cunosc realitea din sistem doar din poze”- spune Cristina Miculaiciuc, președinte AEM.