Bolojan nu se lasă. Va interzice cumulul pensiei cu salariul în sectorul public
Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan are pe masă o ordonanță de urgență care interzice cumulul pensiei cu salariul în sectorul public. Măsura vizează toate categoriile de angajați de la stat, inclusiv militari și polițiști, și nu prevede deocamdată excepții.
Vicepremierul Tánczos Barna a explicat că salariații pot lucra până la vârsta de 70 de ani, dar fără să beneficieze simultan de pensie și salariu de la buget.
„Obiectivul nostru primordial este să reducem privilegiile, să construim o societate care se bazează pe muncă. (…) Dacă ai ieșit la pensie la 50 de ani și te-ai reangajat la stat, nu mi se pare normal să cumulezi salariul cu pensia. Va trebui să opteze fiecare: ori pensia, ori salariul”, a declarat vicepremierul.
Potrivit proiectului, persoanele aflate în această situație vor avea două opțiuni:
- să își continue activitatea în sistemul public, dar să renunțe la pensie până la 70 de ani;
- să rămână în pensie și să nu mai beneficieze de salariu de la stat.
Oficialul a subliniat că măsura are și un rol social: eliberarea posturilor din sistemul public pentru tinerii aflați în șomaj sau în căutarea unui loc de muncă.
Bineînțeles că cei pensionați pot continua munca, dacă vor, dar în sistemul privat, nu la stat.
Ordonanța urmează să fie discutată în coaliția de guvernare, iar până săptămâna viitoare ar putea apărea eventuale propuneri sau ajustări.


