Biciclist accidentat pe Calea Bascov ului.
În jurul orei 14, pe Calea Bascovului din Pitești a avut loc un accident în care au fost implicate un autoturism și un biciclist (din primele date, biciclistul ar fi suferit leziuni).
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 74 de ani, care conducea un autoturism pe str. Calea Bascovului, circulând dinspre zona Podul Viilor, la schimbarea direcției de deplasare către stânga, pentru a se încadra spre str. Pictor Nicolae Grigorescu, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul neacordării de prioritate, a accidentat un biciclist, bărbat de 39 de ani, din Pitești.
În urma coliziuni, biciclistul a suferit leziuni, fiindu-i acordate îngrijiri medicale.
Ambii bărbați implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art.196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Foto: descriptiv