Primăria Municipiului Pitesti informează că toate operațiunile de montare, de verificare și funcționare a balonului presostatic montat pe bazinul de 50 de metri din Ștrandul „Costache Negri” au fost finalizate.
De asemenea, au fost întreprinse acțiunile de verificare a bazinului și de umplere a acestuia cu apă tratată, conform prevederilor legale.
Astfel, sportivii își vor putea relua activitatea în condiții optime, începând de mâine, 5 aprilie 2022. De la această dată, zilnic, aproape 100 de sportivi vor intra la antrenamente, conform orarului organizat de SABIBA din cadrul SPEPMP și de reprezentanții cluburilor afiliate FRNPM.



