Un conflict izbucnit între doi frați, la Stâlpeni, pe fondul unui diferend privind limita de hotar dintre proprietăți, a degenerat într-o agresiune violentă. Unul dintre bărbați a ajuns la spital în stare gravă, după ce ar fi fost lovit în zona capului cu un obiect din lemn, iar celălalt a fost reținut ulterior pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie în forma tentativei la omor.
Potrivit Poliției Argeș, incidentul a avut loc la 3 august 2026, în jurul orei 11.00, la domiciliul celor doi frați din comuna Stâlpeni. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni s-au sesizat din oficiu cu privire la producerea unei fapte de violență în familie.
Din primele cercetări a rezultat că între cei doi bărbați, în vârstă de 53, respectiv 55 de ani, ar fi izbucnit un conflict legat de limita de hotar dintre proprietăți, care a degenerat într-o agresiune fizică reciprocă.
Anchetatorii au stabilit că bărbatul de 53 de ani l-ar fi lovit pe fratele său, în vârstă de 55 de ani, cu un obiect înțepător-perforant în zona spatelui. Ulterior, celălalt frate ar fi ripostat și l-ar fi lovit pe bărbatul de 53 de ani cu un obiect din lemn în zona capului.
În urma loviturii, bărbatul de 53 de ani a fost transportat la spital în stare gravă. Potrivit anchetatorilor, leziunile traumatice suferite i-au pus viața în pericol și necesită aproximativ 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Dosarul a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș
Inițial, cercetările au fost efectuate în cadrul unei anchete privind infracțiunea de violență în familie. La 7 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.
Dosarul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.
În urma administrării probatoriului, procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din violență în familie în violență în familie, în forma tentativei la omor.
Pe 12 august, bărbatul de 55 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Acesta urmează să fie prezentat astăzi, 13 august, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs agresiunea.
În această etapă a procedurii penale, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.


