12.2 C
Pitești
28 mart. 2025

Barieră contra căruțelor

Pentru limitarea accesului atelajelor în municipiul Pitești, cu precădere împotriva celor care intră dinspre strada Sticlelor – Zăvoi Ștefănești, în urma constatărilor și a sancțiunilor aplicate de politiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică, zona Lânăriei a fost reconfigurată, în vederea îngrădirii accesului căruțelor spre Prundu Mic, paralel cu calea ferată dinspre Lânăriei.
De asemenea, s-a urmărit stoparea accesului atelajelor pe arterele de circulație, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

《 După o săptămână de când a fost reconfigurată zona, s-au constatat următoarele:
– numărul persoanelor care apelau la mila publică s-a redus ca prezență pe străzi, în municipiul Pitești;
– zona Lânăriei – Prundu Mic a fost salubrizată și nu au mai fost probleme majore cu gunoiul pe domeniul public;
– la platformele paralele cu calea ferată nu au mai fost observate deșeuri împrăștiate, de niciun fel;
– a scăzut numărul celor care caută prin gunoaie pentru că nu mai au cu ce să le transporte;

A fost observat faptul că persoanele care înainte veneau cu căruțe, acum intră în oraș cu bicicletele sau pe jos.》, informează Poliția Locală.

Ideea deci este foarte bună, dacă în termen de o săptămână s-au și observat efectele pozitive. Dar să nu o fure cineva! (Vorbim de barieră, că e de fier!). Ideea poate să o fure oricine.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress