În urma contestației formulate de către Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în cauza referitoare la bărbatul de 35 de ani, din comuna Bistreț, județul Dolj, reținut în dimineața zilei de 21 martie a.c., de polițiștii Secției 3 Poliție Pitești, instanța competentă, respectiv Tribunalul Argeș, a admis contestația și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celui în cauză.
Bărbatul a fost încarcerat, iar cercetările în dosarul penal continuă, pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârșite și dispunerea măsurilor legale în consecință.
Vă reamintim că în noaptea de 20 spre 21 martie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală între concubini.
În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat de 35 de ani, din comuna Bistreț, județul Dolj, ar fi agresat-o fizic pe concubina sa, o femeie de 54 de ani, ar fi amenințat-o și i-ar fi sustras telefonul mobil.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub aspectul lovirii sau altor violențe, amenințare și furtul la plângere prealabilă, conform art. 199 rap. la art. 193, 206 și 228 în condițiile art. 230 din Codul Penal.
Bărbatul în cauză a fost identificat de polițiștii de ordine publică, pe raza municipiului Pitești, și condus la sediul poliției pentru cercetări.
După administrarea probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.”