Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au identificat bărbatul bănuit că a vandalizat o formațiune stâncoasă de pe Transfăgărășan, după ce a modificat aspectul acesteia prin îndepărtarea stratului superficial al rocii și aplicarea de vopsea, desenând o inimă și numele „Anna”.
Verificările au fost demarate în urma sesizării primite la data de 5 august 2026, iar cercetările au condus la identificarea persoanei implicate.
Având în vedere că fapta vizează afectarea cadrului natural, polițiștii au înaintat cazul către Garda de Mediu Argeș, instituția competentă să stabilească măsurile legale și eventualele sancțiuni.
Autoritățile reamintesc că orice intervenție neautorizată asupra formațiunilor naturale din zonele protejate este interzisă și se sancționează conform legislației în vigoare. Incidentul a provocat numeroase reacții în spațiul public, fiind considerat un act de vandalism asupra uneia dintre cele mai cunoscute zone montane din România.


